Evaluarea Națională: întrebăm ce e greu, nu ce e relevant

În fiecare an, la câteva ore după proba de limbă română a Evaluării Naționale, rețelele sociale și știrile se umplu cu aceeași întrebare: a fost greu? Au plâns copiii la ieșire? Câte puncte s-au pierdut la grilă?

E discuția greșită, argumentează un comentariu publicat pe Republica. Întrebarea care contează nu vizează dificultatea percepută, ci puterea reală de diferențiere a testului: unde separă examinarea cu adevărat elevii după competențe și unde doar mimează această separare?

Un test bun nu e neapărat un test greu. E un test care distinge clar între cel care stăpânește materia și cel care n-o stăpânește — indiferent dacă subiectele par accesibile sau nu. Dacă un examen național produce același rezultat pentru elevi cu niveluri foarte diferite de pregătire, atunci nu măsoară nimic relevant.

România evaluează sute de mii de elevi în clasa a VIII-a cu un instrument al cărui design rămâne rar contestat public. Se discută conținutul subiectelor, profesorii, manualele, stresul copiilor. Nu se discută metodologia de construire a testului, curbele de distribuție a notelor sau capacitatea lui de a prezice performanța ulterioară.

Atâta timp cât dezbaterea publică rămâne la nivelul „a fost greu sau ușor”, sistemul nu are niciun stimulent să se întrebe dacă testează ce trebuie și cum trebuie.