Rusia în Balcani: ce urmărea țarul înainte de 1914

Anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Imperiul Austro-Ungar în 1908 a constituit un șoc diplomatic pentru Rusia. Umilința suferită la Viena a forțat Sankt Petersburgul să-și regândească complet politica în Peninsula Balcanică, trecând de la o atitudine pasivă la una tot mai agresivă.

Obiectivul central al Rusiei era controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele — singura ieșire a flotei imperiale din Marea Neagră spre Mediterana. Fără acces liber la aceste strâmtori, puterea navală rusă rămânea practic blocată. Orice slăbire a Imperiului Otoman era, în ochii Petersburgului, o oportunitate.

Al doilea pilon al politicii ruse era panslavismul — ideologia unității popoarelor slave sub tutela morală și politică a Rusiei. Belgradul, Sofia și Cetinje erau privite ca sateliți naturali. Sprijinul acordat Serbiei în fața presiunilor austro-ungare s-a dovedit detonator: asasinatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914 a pus în mișcare un mecanism de alianțe pe care nimeni nu l-a mai putut opri.

Istoricii dezbat și astăzi în ce măsură Rusia a dorit cu adevărat războiul sau a fost prinsă în propria logică a escaladării. Cert este că mobilizarea generală decretată de țarul Nicolae al II-lea în iulie 1914 a transformat o criză regională în război mondial.